The Protector

On 26 March 2014, in Gânduri, by Huskey
Protector

Protector

It’s late night and I cannot sleep. I am scared, but not because of the darkness of the full moon that bathes the atmosphere in a mysterious aura of black light. I am afraid I can not scream at the moon like a mad werewolf that scares even the most feared vampire, I have a fear that the savage in me might flare up just when the damage would be the highest. I want to break free!

And yet here I am trapped in chains and held still by the shackles of my feelings. She managed to tame the beast, to cuddle him up at her warm chest, and to give the beast what he wanted for such a long time but didn’t know how to ask. The werewolf is dead. What’s left of him is only that wild lone wolf, perhaps the best canine out there, but nevertheless betrayed by his own fate. He is… what he is, by definition: a scary werewolf looking Pandora’s box, yet full of emotions. She tamed him. Beauty and the Beast. She got the best out of him, the warmest, the brightest, and he tries to give her the shoulder to shed a tear on, the arms to keep her warm, the chest to keep her safe. The Protector. That’s how it should have been. That’s how it was nice to be.

But life often has its share of surprises. Sometimes pleasant, sometimes unpleasant. And yet someone up there knows how to arrange it all and, with a little faith, you can even get over the most difficult obstacle in life. Someone protects you. You must only have a little faith in him and he will give you everything you need to feel safe, to not be alone, to have support when it’ll be harder for you, to catch you in his arms when you’ll fall and get you up there where you belong. Is there anything more enjoyable than to sleep at night in the protective arms of your loved one? To wake up in the morning and see his gentle and warm eyes watching over you? A sweet kiss on the forehead like a touch of rose petals is a feeling that makes even the most realistic man to dream of something wonderful. To dream of Love.

I saw you then for the second time and your cheeks were hot. Could it have been the weather or the emotions? I’m not sure, but I do know that it was a good feeling to touch you, to sense the warmth of your heart in your eyes, to see the perfection in you. Yes! I’m not exaggerating, love can do wonders, it can push you to do the craziest things, it can bring you to distant horizons, it can make you feel ecstatic. Nothing can stand in your way, your heart throbbing in your chest exceeding any limit of rate, of feelings, of emotions, of the soul. I know how I feel and I am sure of it, even if at first I seemed to be a little confused. I’ve never been like this before. But now I know for sure: te iubesc, I love you, te quero, je t’aime, știu.

Not all good things come to an end, but each time it depends only on us. It’s nice to love and it is the only thing I have in mind. I love you and you’re the only one in my heart. And should you ever leave, I will stay and wait for you and I’m glad you gave me great moments in life. Even though few, yet memorable. And should you come back, I will be the happiest man on earth. I will be your dog – your best friend, I will be your tamed werewolf – The Protector.

 

Cuvinte în ploaie

On 14 July 2010, in Andrei, by Huskey

Ploua. Cu picături mărunte şi rare, însă vântul sufla puternic din faţă şi transforma totul într-o vijelie. Andrei mergea uşor aplecat printre stropii de ploaie, dar vântul îi era parcă împotrivă, vrând să-l oprească. Ştia el ce ştia. Ajunse într-un final în parc, bine îmbibat cu apa ce i se scurgea şiroi de pe faţă pe tot corpul. Ploaia se oprise, iar vântul adia uşor. Era răcoarea perfectă după o zi toridă de vară.

Acolo o văzuse pe ea stând pe o bancă la umbra unui copac. O văzuse doar din lateral, însă avea un farmec aparte ce i-a captat imediat atenţia. Nerezistându-i, se îndreptă imediat înspre ea.
- Îţi doreşti şi tu unul, nu-i aşa?, întrebă el.
Ea se uita cu drag la un câine aflat de partea cealaltă a parcului. Era rasa ei preferată. Îşi ridică privirea către el cu o uşoară întârziere. În acel moment el îşi dădu seama ce îi captase atenţia mai devreme, deviindu-l uşor din drumul său. Căzuse pradă ochilor ei căprui ca două văpăi, fusese fermecat de inocenţa pe care o putea vedea în ochii ei. Nu ar fi prima oară, Andrei are o slăbiciune pentru ochii dulci.

Au schimbat multe cuvinte împreună. Au vorbit de toate cele, dar sub vraja ochilor ei au vorbit mai mult despre el. Andrei nu este genul de persoană care să vorbească orice cu oricine, însă de această dată se simţea în siguranţă. El spuse multe din câte avea pe sufletul său încărcat şi îşi ciuli bine urechile la toate replicile pe care le primea. Două vorbe îi ajunseră la suflet şi pentru aceasta se simţea împăcat. Îşi dorea ca acele clipe să nu se termine niciodată. Dar el trebuia să-şi continue drumul pe care pornise.

Cu o uşoară senzaţie de nelinişte se îndreptă uşor către ieşirea din parc. Nu fusese nici o atingere sau un zâmbet între ei. Doar cuvinte. Parcă ceva nu era bine. Pentru o oarecare dorinţă de siguranţă îşi întorsese privirea către ea, vrând să-i facă cu mâna. Când se întorsese, ea nu mai era. Dispăruse parcă brusc, fără nici o urmă. Atunci Andrei realiză că se afla în acelaşi loc de mai devreme. Nici măcar ploaia nu se oprise, de parcă nu se îmtâmplase nimic. Şi-ar fi dorit să dea timpul înapoi, să-şi retragă cuvintele. Părea atât de real, însă nu a fost nimic? Dar totuşi timpul trecuse…

Cu ce a greşit Andrei? Cum te-ai simţi dacă tot ce îţi spune cineva ar fi o fabulaţie? Spuneţi-vă părerea.

 

Decizii, decizii…

On 14 July 2010, in Z, by Huskey

Ceva mă îndeamnă de la spate. Oricât de mult aş sta, oricât de mult aş evita să iau contact cu ecranul, ceva adânc în interior nu-mi dă pace. Îmi spunea cineva ieri aşa, la prima vedere, că am un talent şi că ar trebui să profit de el. Uşor de zis, greu de făcut.

De un lucru sunt, însă, foarte sigur. Toate deciziile din viaţă trebuiesc tratate cu seriozitate şi suntem răspunzători pentru cele pe care le luăm. Dar ce se întâmplă când nu iei niciuna? Până la urmă şi să te laşi purtat de val este la rându-i o decizie, nu? Dacă am greşit sau nu, dacă am câştigat ceva din aventurile prin care am trecut, cred că numai timpul poate răspunde. Nu stau acum să filosofez pe tema “ce-ar fi fost dacă…” pentru că ar fi enorm de multe de spus. Am să vă spun povestea lui Andrei, iar concluziile vi le trageţi singuri.

 

Blog nou

On 24 November 2008, in Z, by Huskey

Am luat-o de la început. Din nou. Da, ştiu, se poate spune că sunt nehotărât, că nu ştiu ce vreau, dar la fel de bine se poate spune că sunt un perfecţionist incorigibil. De fapt, cea din urmă este varianta corectă şi, ceea ce pare a fi la prima vedere o calitate, este mai degrabă un defect. Într-o lume atât de agitată cum este cea de azi se întâmplă destul de des ca orice ezitare să fie un pas înapoi. Se spune că mai bine măsori de două ori şi tai o dată, dar uneori este mai bine (şi chiar mai uşor) să te laşi pur şi simplu purtat de val. Acesta este şi motivul pentru care am cam lăsat de izbelişte acest blog, ceea ce la început părea ceva foarte simplu a devenit cu timpul (şi datorită perfecţionismului) un alt “ceva” pe care l-am demarat şi pe care l-am abandonat încă din faşă.

Revin aşadar cu un nou început, un nou design, ceva mai multă implicare, poate chiar şi cu proiecte noi, şi sunt sigur că se vor vedea şi rezultatele. Va fi ceva mai mult decât un simplu blog.

Tagged with:
 

Protector

On 8 August 2007, in Gânduri, by Huskey
Protector

Protector

[singlepic=9,153,400,,right]E noapte. E târziu şi nu vreau să dorm. Îmi este frică, dar nu de întuneric sau de luna plină ce scaldă atmosfera într-o aură misterioasă de lumină ce nu luminează. Îmi este frică să nu pot să urlu la lună asemeni unui vârcolac nebun ce bagă spaima până şi în cel mai de temut vampir, am o oarecare teamă ca sălbăticimea din mine să nu răbufnească atunci când pagubele ar fi maxime. I want to break free!

Şi totuşi sunt prins în lanţuri şi ţinut nemişcat de cătuşele sentimentelor. A reuşit să îmblânzească bestia, s-o cuprindă la pieptu-i cald şi să-i ofere ceea ce căuta de foarte mult timp, dar nu ştia cum să ceară. Vârcolacul a murit. A rămas doar acel lup sălbatic, singuratic, poate cel mai bun câine dintre câţi există, dar trădat totuşi de propria-i soartă. Este… ceea ce este el, prin definiţie: o cutie a Pandorei cu aspect înfricoşător de vârcolac, dar totuşi plin de emoţie. L-a îmblânzit. Frumoasa şi Bestia. A scos din el ce este mai bun, mai cald, mai luminos, iar el încearcă să-i ofere umărul pe care să işi verse o lacrimă, braţele care să-i ţină de cald, pieptul alături de care să se simtă în siguranţă. Protectorul. Aşa ar fi trebuit să fie. Aşa era frumos să fie.

Însă viaţa îţi rezervă deseori surprize. Uneori plăcute, alteori neplăcute. Şi totuşi cineva acolo sus ştie să le aranjeze pe toate şi, cu puţină credinţă, poţi trece peste chiar şi cel mai greu obstacol din viaţă. Cineva te protejează. Nu trebuie decât să ai puţină încredere în el şi îţi va oferi tot ce ai nevoie pentru a te simţi în siguranţă, pentru a nu fi singură, pentru a avea un sprijin atunci când îţi este mai greu, pentru a te prinde în braţe atunci când cazi şi a te ridica acolo sus unde îţi este locul. Oare este ceva mai plăcut decât să adormi seara în braţele protectoare ale celui drag de lângă tine? Să te trezeşti dimineaţa şi să-i vezi ochii blânzi şi calzi cum veghează asupra ta? Un sărut dulce pe frunte vine ca o mângâiere a unei petale de trandafir, o senzaţie ce-l face până şi pe cel mai realist om să viseze la ceva imaginar. Să viseze la iubire.

Te-am văzut atunci pentru a doua oară şi aveai obrajii fierbinţi. Să fi fost de la vreme sau de la emoţie? Nu ştiu, dar cert este că era un sentiment plăcut să te ating, să-ţi simt căldura sufletească prin chipul tău, să văd în ochii tăi perfecţiunea întruchipată. Da! Nu exagerez, iubirea poate face minuni, te poate îndemna la cele mai mari nebunii, te poate împinge către cele mai îndepărtate orizonturi, te poate face să te simţi în al nouălea cer. Nimic nu-ţi poate sta în cale, inima îţi pulsează în piept depăşind orice limită a ritmului, a senzaţiei, a trăirilor, a sufletului. Ştiu ce simt şi sunt sigur de asta, chiar dacă la început păream puţin nedumerit. Aşa nu a mai fost niciodată până acum, eram derutat. Acum, însă, ştiu cu siguranţă: te iubesc, I love you, te quero, je t’aime, ştiu.

Nu toate lucrurile frumoase au un sfârşit, dar de fiecare dată depinde numai de noi. Este frumos să iubeşti şi acesta este singurul lucru pe care-l am în minte. Te iubesc pe tine şi eşti singura pe care o am în inimă. Şi de-ar fi vreodată să pleci, voi rămâne să te aştept şi să mă bucur că mi-ai dat în viaţă clipe superbe. Chiar dacă puţine, dar totuşi de neuitat. Şi de-ar fi să te întorci, am să fiu cel mai fericit om de pe pământ, am să-ţi fiu câinele – cel mai bun prieten, am să-ţi fiu un tamed werewolf – Protectorul.

 

Savarina

On 7 June 2007, in Aventuri, by Huskey
Savarină

Savarină

Cald. Nu exagerat, dar totuşi am avut o mică perioadă mai dinamică şi, spre amiază, mi se făcuse poftă de-o savarină. Simţeam nevoia de ceva dulce şi chiar aveam de gând să-mi procur una, deja pofta devenise prea mare. Îmi iau inima în dinţi şi plec spre cofetărie cu gândul de a-mi satisface pofta arzătoare ce mă rodea din interior, de parcă aş fi înghiţit o folie de şmirghel. Zis şi făcut. Eram pornit pe direcţia cofetăriei, deja îmi imaginam cât de delicioasă este, făceam planuri pentru numărul de înghiţituri, ardeam de nerăbdare s-o gust. Câte nu-mi treceau prin cap? “Sper să-mi ajungă”, îmi spuneam eu. Imaginaţia mea bogată avea să-şi spună cuvântul, însă: “dacă mă satur prea repede?” Era o întrebare ce aterizase nevinovat în capul meu, dar care avea să mă coste scump.

Mi-am luat măsuri de precauţie pentru o eventuală saturaţie de la prea mult dulce, aşa că m-am oprit în drumul meu spre cofetărie să cumpăr o shaorma. Nu, nu a fost suficientă una mică, trebuia să fie mare. Confundasem pofta cu foamea. Aşa că am ajuns la cofetărie, am terminat repede shaorma, arzând de nerăbdare să degust savarina ce mă aştepta, cuminte, pe masă, parcă pregătită special pentru mine şi limba mea ce saliva de zor la gândul acelui gust fără egal. Şi ea mă aştepta. Eu terminasem shaorma şi ea încă mă aştepta. Mă uitam la ea şi…

Şi nimic. Stăteam şi nu puteam face nimic. Mă blocasem. Fusesem cuprins de teamă asemenea pradei unei anaconde ce suferă încolţită, aşteptând să fie devorată. Nu-mi venea să cred ce se întâmpla cu mine, eram surprins de lipsa mea totală de reacţie. Mai mai că ar fi venit ea singură spre gura mea, dar nici măcar atât n-am fost în stare să fac: să deschid gura. Fir-ar să fie de shaorma! Acum am rămas şi cu un gust amar, şi cu buza umflată. Dar nu mă dau bătut! Mai încerc şi astăzi, şi mâine, şi poimâine… Până mă satur.

Trebuie să pun gura pe ea! Savarina, bat-o vina!

Tagged with:
 

Thorns of Love

On 2 November 2006, in Gânduri, by Huskey
Thorns

Thorns

Motto:
When I saw you I fell in love, and you smiled because you knew. (William Shakespeare)
Now you’re pushing me away, and my heart is black and blue. (Huskey)

Shadows of a gloomy light
Hunt me down into the night,
Make my life so blue, so sad,
Aiming thorns at love I had
for you.

Forgive me, dear, for I have sinned
And my heart in Hell is pinned.
Illusions feed me only lies
Bringing tears and dust my eyes
by wind.

Darkness falls across the land,
Dreaming time is close at hand.
Can’t just shut my eyes, for theese
Nightmares terrorise my peace
till end.

Flooding me with cursed rivers
Down my back I feel cold shivers,
As my blood with love is poisoned
And my heart in pain is moistened,
reavered.

Tagged with:
 

Looking for something?

Use the form below to search the site:

Still not finding what you're looking for? Drop a comment on a post or contact us so we can take care of it!

Archives

All entries, chronologically...

Visit our friends!

A few highly recommended friends...